Rasismul

Astăzi vreau să vorbesc despre rasism, discriminare şi distrugerea lor de către societate.

Ţigani sau rromi sunt cea mai veche, actuală şi probabil viitoare problemă a României. O să încep cu ei pentru că trăiesc printre noi cu toate că toţi îi ignorăm cu privirea chiar dacă suntem conştienţi de existenţa lor. Îi privim ca scurgeri ale societăţii, dar de ce au ajuns aşa sau de ce sunt aşa? Pentru că societatea, adică noi pentru că fiecare dintre cei ce au pe buletin cetăţenie română fac parte din ea. Pentru că i-am dispreţuit dintotdeauna ei şi-au căutat locul prin societate cum au putut. Astfel ei s-au integrat pe unde au putut, adică lucrând la firmele de salubritate, fiind sclavii altora, cerşind sau pur şi simplu ajungând să fure şi să comită fărădelegi doar pentru că nu i-am primit printre noi şi nu le-am oferit aceleaşi posibilităţi chiar dacă drepturile le au doar teoretic.

Ne fac de ruşine în Italia, Franţa sau Spania dar de ce? Pentru că România nu le-a oferit educaţie şi bunăstare materială. Aşa că au găsit echilibru material în altă ţară, dar din lipsă de educaţie fac ceea ce cu toţii ştim. Pe de altă parte, totuşi ii punem în aceiaşi oală cu noi, chiar dacă noi îi privim de sus. Spunem că ne fac ţara de râs, pe noi ne fac de râs. De ce pe noi? Pentru că până la urmă ei sunt ca noi doar că au fost născuţi în alt mediu social, cultural şi economic.

De ce nu discriminăm oamenii după culoarea ochilor dar o facem după culoarea pielii?
În multe din statele Americii, ţara tuturor viselor, încă există rasismul din 1800. Afro-americanii, sunt marginalizaţi şi trăiesc cu frica că pot fi chiar ucişi de restul cetăţenilor. Se fac discriminări şi pe plan religios, unde alţii sunt priviţi drept adepţi ai Satanei. Doamnelor şi domnilor, trăim în mileniul trei, iar fiecare religie are acelaşi Dumnezeu, fie ei budişti, musulmani, evrei, penticostali, ortodoxi sau catolici. Doar că unii îl numesc Buddha, Allah, Dumnezeu ş.m.d. Că unul nu crede în Fecioara Maria sau în Sfânta Cruce, în Dumnezeu tot cred, în divinul absolut.

Societatea e cel mai important factor pro rasismului şi discriminării.

Vă salut. Cu stimă,
Oigen

Comentarii