Banul - ochiul, mâna şi piciorul dracului

Este vorba asta, că banul este ochiul dracului, şi că banii înnebunesc mintea omul şi face dintr-o persoană bună una rea.
mBanii dracului

Cel mai pur om şi cinstit care există pe lumea asta este omul sărac. Ală care când vede o bacnotă albastră, de 100 de lei, tremură în faţa ei, ală care mănâncă încă trei zile cartofi cu mămăligă doar să nu schimbe banii, şi când o face se mai gândeşte dacă să o schimbe sau nu. Cei mai răi oamenii, sunt cei care au saci de bani şi îi aruncă pe femei, lux, jocuri de noroc. Banul îl schimbă pe om.. Ştiţi povestea pictării tabloului "Cina cea de taină"? Opriţi-vă câteva minute din ceea ce făceţi şi ascultaţi povestea care sună aşa:

Acum 500 şi ceva de ani în urmă, Leonardo da Vinci, începea să creeze cea mai minunată, misterioasă şi nestemată pictură a sa, Cina cea de taină. De când era copil, a fost o fire întrovertită, el fiind neagreat de tatăl său neligitim Piero di Antonio care a avut 10 copii cu cele două neveste ale sale. La 14 ani a placat la Florenţa pentru a deveni pictor, iar în scurt timp a intrat în Confreria Pictorilor Florentini. A fost remarcat şi datorită stilul său ciudat: lucra în permanenţă la ceva, dormea 15 minute odată la fiecare patru ore, era vegetarian, n-avea iubite deşi era foarte frumos, blond, părul lung plin de bucle şi ochi albaştri. Când a început să picteze Cina cea de taină, Contele Leornado da Vinci (era conte şi foarte bogat) a început să caute oameni care să îl ajute ca să poată picta tabloul. El era un simbolist, aşa că el căuta simboluri pentru Iisus şi apostolii săi. Se spune că Sfântul Ioan este pictat după înfăţişarea lui din tinereţe. După mulţi ani, el mai avea de pictat două persoane: pe Iisus şi pe Iuda. Cum putea să-l picteze pe Iisus dacă nu avea un simbol? Cum să întruchipeze, binele suprem, cu aură, dragostea, iubirea faţă de oameni, cel mai pur om? Aşa că a început să caute un simbol, un om care se potrivea cu descrierea de mai sus. După câţiva ani, mergând pe stradă vede un om care cânta la harpă şi avea în faţa sa o pălărie un lumea îi lăsa vreo doi bani ca să aibă din ce trăi. Era atât de pur omul încât nu se uita la câţi bani îi punea în pălărie lumea ci se concentra doar la harpă şi la ce cânta. Când l-a văzut Leonardo, a zis: Ăsta e. A mers la el, i-a lăsat un bacşiş gras (avea de unde) şi l-a întrebat: Nu vrei să pictezi într-un tablou de-al meu? Îţi dau de toate că am de unde. Cel ce cânta la recunoscut şi a acceptat. A terminat cu el, l-a pictat pe Iisus şi i-a dat cerşetorului de toate, casă nouă, bani pentru toată viaţa. I-a oferit tot ce e posibil.

Acum mai avea de pictat o singură persoană, pe Iuda. Era foarte greu de imaginat, o persoană cu credinţă, dar lacomă şi avară, o persoană rea dar fricoasă. După doi ani de zile, mergând Da Vinci printr-un bar, comandă o băutură, şi într-un colţ vede un om care era distrus de la băutură, se uita cu ură la toţi, încruntat şi cu o faţă urâtă tare. Atunci s-a dus direct la el, şi i-a zis: Domnul meu, vreau să mă ajutaţi să termin un tablou, iar eu o sa vă ofer bani pentru o viaţă mai bună.

Atunci beţivanul a zis. Nu-mi trebuie banii tăi, că i-am avut odată şi din cauza lor am ajuns aşa.

Care este concluzia? Beţivanul era cel care cânta la harpă cu doi ani în urmă, iar datorită baniilor veniţi peste noapte a ajuns în stadiul în care se afla acum. Deci, în Cina cea de taină, Iisus şi Iuda sunt aceiaşi persoană, ca simbol.


Sper că a-ţi savurat articolul. Vă aştept cu feedback-uri despre acest articol.

Cu respect,
Oigen

Niciun comentariu: