N-am inspiraţie, de aia n-am mai scris nimic. Plutesc printre cuvinte şi nu ştiu pe care să le aleg şi mai ales cum să le pun împreună astfel încât să iasă ceva coerent.
Mi-e somn şi mă gândesc că mâine începe o nouă zi. Cam impropriu spus nouă, căci toate zilele parcă-s trase la indigo.
Timpul trece atât de repede şi-mi dă fiori, la gândul că anii se adună şi încet, încet copilăria, verile libere cu miros de fân şi nori priviţi de printre flori vor rămâne în spate. Câteodată mă sperie gândul că am crescut, că am devenit un adult ce trebuie să poarte responsabilităţi. Curând de tot încep facultatea. Gândul ăsta mă înfioară, pentru că schimb totul. Monotonia se transformă în activităţi, 30.000 de locuitori devin peste 2.000.000, din liceu şi toţi prietenii şi cunoscuţii trec pragul facultăţii şi al necunoscutului, loc unde trebuie să observ, explorez, adaptez.
Mi-am dorit, de când am început adolecenţa mea până acum, să fiu liber, să fiu departe de casă, să trăiesc independent (doar de banii părinţilor să fiu dependent), şi să fiu acel care ia deciziile singur. Offf, ce nostalgie ma apasă acum, când mă gândesc că ma rupt de tot, şi independenţa mea este doar o iluzie. Dar mă opresc acum. Aştept. Aştept să văd cum va fi ...
E tărziu, luna işi împrăştie lumina pe fereastră iar eu mă înec în propriile mele gânduri.
Mi-e somn şi mă gândesc că mâine începe o nouă zi. Cam impropriu spus nouă, căci toate zilele parcă-s trase la indigo.
Timpul trece atât de repede şi-mi dă fiori, la gândul că anii se adună şi încet, încet copilăria, verile libere cu miros de fân şi nori priviţi de printre flori vor rămâne în spate. Câteodată mă sperie gândul că am crescut, că am devenit un adult ce trebuie să poarte responsabilităţi. Curând de tot încep facultatea. Gândul ăsta mă înfioară, pentru că schimb totul. Monotonia se transformă în activităţi, 30.000 de locuitori devin peste 2.000.000, din liceu şi toţi prietenii şi cunoscuţii trec pragul facultăţii şi al necunoscutului, loc unde trebuie să observ, explorez, adaptez.
Mi-am dorit, de când am început adolecenţa mea până acum, să fiu liber, să fiu departe de casă, să trăiesc independent (doar de banii părinţilor să fiu dependent), şi să fiu acel care ia deciziile singur. Offf, ce nostalgie ma apasă acum, când mă gândesc că ma rupt de tot, şi independenţa mea este doar o iluzie. Dar mă opresc acum. Aştept. Aştept să văd cum va fi ...
E tărziu, luna işi împrăştie lumina pe fereastră iar eu mă înec în propriile mele gânduri.
Comentarii
:*