“Nu mi-e frică de nimeni, în afară de Dumnezeu”
N-aţi auzit asta? N-aţi crezut-o, poate? N-aţi zis-o? Oamenii fac multe lucruri de frică, din teamă, pentru că sunt terorizaţi de idei, persoane. Vorbeam cu un coleg despre expresia asta. Despre clişeul ăsta, aş putea zice. Şi colegul respectiv mi-a zis o chestie simplă: “în general frica, teama sunt sentimente induse de ceva neplăcut”.
Şi aşa e. În momentul în care ajungi să crezi în Dumnezeu spre exemplu, pentru că de asta e vorba aici, ajungi să îl cunoşti (sub formă de idei, concepte, porunci, istorie - dacă putem numi Biblia aşa -). Ajungi să fii aproape de El. Şi, atunci, dacă crezi, nu poţi spune că ţi-e frică. Da, se poate vorbi de respect, de alte lucruri. Frica proiectează asupra persoanei care-ţi provoacă sentimentul ăsta o calitate negativă. Te fereşti de ceva, încerci să te sustragi, încerci să ascunzi unele lucruri. Ştii că-ţi face rău sau că îţi poate face rău. Nu ai cum să crezi într-un Dumnezeu tiran şi să te numeşti credincios. Nu-ţi poate fi frică de o floare, de cel mai bun prieten, de părinţi. Ai respect, ai jenă, ai anumite rezerve, dar nu teamă - dacă nu-s răi şi nu-ţi fac rău -
Şi, apoi, e o inepţie şi dacă stai să te gândeşti că poţi să înfrunţi orice dar nu… nervii divini?! E o exprimare la modă chiar, sună pentru unii interesant. Crezi că te face să pari… nu ştiu cum, pentru că nu pari nicicum. Probabil că vrei să pari tare, de neatins, puţin cu religia în dinţi, om credincios cu frică de Dumnezeu. Pardon, ţi-e frică de El. E o mică diferenţă de nuanţă.
Păi, domnule X, ce ai făcut de ţi-e frică? Da, ştiu că exagerez puţin şi că de obicei exprimarea nu e întoarsă pe toate părţile cum o întorc eu acum, dar dacă o analizezi, pe lângă faptul că sună ieftin, sună în acelaşi timp aiurea. Dumnezeu tiran şi tu marele păcătos.
Şi, până la urmă, credinţa, zic eu, nu e o chestie cu care te lauzi, vrei să creşti în sondaje şi să te vadă poporul cu ochi buni. Evident, aşa e. Te văd cu alţi ochi, creşti în sondaje, ba parcă deja ai locul călduţ asigurat, pentru că oamenii te ascultă şi sunt oarecum impresionaţi, pentru că nu sunt paranoici să gândească şi să interpreteze un lucru aşa mărunt. Dar, am putea, totuşi, să ne dăm seama că e o strategie ieftină.
Şi da, până la urmă, ar trebui să-ţi fie frică de Dumnezeu pentru că tocmai ai blasfemiat, tocmai te-ai folosit de Dumnezeu pentru a obţine ceva.
Articol scris de Oana Tonca.
N-aţi auzit asta? N-aţi crezut-o, poate? N-aţi zis-o? Oamenii fac multe lucruri de frică, din teamă, pentru că sunt terorizaţi de idei, persoane. Vorbeam cu un coleg despre expresia asta. Despre clişeul ăsta, aş putea zice. Şi colegul respectiv mi-a zis o chestie simplă: “în general frica, teama sunt sentimente induse de ceva neplăcut”.
Şi aşa e. În momentul în care ajungi să crezi în Dumnezeu spre exemplu, pentru că de asta e vorba aici, ajungi să îl cunoşti (sub formă de idei, concepte, porunci, istorie - dacă putem numi Biblia aşa -). Ajungi să fii aproape de El. Şi, atunci, dacă crezi, nu poţi spune că ţi-e frică. Da, se poate vorbi de respect, de alte lucruri. Frica proiectează asupra persoanei care-ţi provoacă sentimentul ăsta o calitate negativă. Te fereşti de ceva, încerci să te sustragi, încerci să ascunzi unele lucruri. Ştii că-ţi face rău sau că îţi poate face rău. Nu ai cum să crezi într-un Dumnezeu tiran şi să te numeşti credincios. Nu-ţi poate fi frică de o floare, de cel mai bun prieten, de părinţi. Ai respect, ai jenă, ai anumite rezerve, dar nu teamă - dacă nu-s răi şi nu-ţi fac rău -
Şi, apoi, e o inepţie şi dacă stai să te gândeşti că poţi să înfrunţi orice dar nu… nervii divini?! E o exprimare la modă chiar, sună pentru unii interesant. Crezi că te face să pari… nu ştiu cum, pentru că nu pari nicicum. Probabil că vrei să pari tare, de neatins, puţin cu religia în dinţi, om credincios cu frică de Dumnezeu. Pardon, ţi-e frică de El. E o mică diferenţă de nuanţă.
Păi, domnule X, ce ai făcut de ţi-e frică? Da, ştiu că exagerez puţin şi că de obicei exprimarea nu e întoarsă pe toate părţile cum o întorc eu acum, dar dacă o analizezi, pe lângă faptul că sună ieftin, sună în acelaşi timp aiurea. Dumnezeu tiran şi tu marele păcătos.
Şi, până la urmă, credinţa, zic eu, nu e o chestie cu care te lauzi, vrei să creşti în sondaje şi să te vadă poporul cu ochi buni. Evident, aşa e. Te văd cu alţi ochi, creşti în sondaje, ba parcă deja ai locul călduţ asigurat, pentru că oamenii te ascultă şi sunt oarecum impresionaţi, pentru că nu sunt paranoici să gândească şi să interpreteze un lucru aşa mărunt. Dar, am putea, totuşi, să ne dăm seama că e o strategie ieftină.
Şi da, până la urmă, ar trebui să-ţi fie frică de Dumnezeu pentru că tocmai ai blasfemiat, tocmai te-ai folosit de Dumnezeu pentru a obţine ceva.
Articol scris de Oana Tonca.
Comentarii
forte bun articolul
tineti-o tot asa