1 Martie cu 12 G

Iaca întâi martie a venit şi colegele mele ne-au făcut o surpriză foarte plăcută, tuturor băieţilor din clasă. Plm, înţeleg că după ce o să zic, fiecare o să spună că clasa lui e/a fost cea mai tare. Poate a fost. Dar nu o să se compare cu noi, cum să zic aşa? Clasa 12-G de la CTR ROOOCKSS. Ce au pregătit fetele?
Un tort care a fost super bun (ca vorba aia, o zi nu poate să fie sărbătorită fără tort) şi la fiecare din cei 6 băieţei care suntem, câte un tricou care să ne reprezinte. Cam aşa arata tortu:



Îmi lasă gura apa. Expresia e pe bune acuma.
După tort, copilul de eu şi restul colegilor mei, am primit cadourile şi dăi la desfăcut. Ce am găsit? Tricouri mă, că am zis mai sus. Ce mesaje aveau? Păi, urmăriti clipul de mai jos şi veţi vedea cum desfac cadoul, ce găsesc şi binenţeles ce găsesc alţii.



Draguţ nu? E super draguţ în puii mei la naiba.
Tricoul care l-am primit eu, ar vrea să zică în felul următor:

SIMBOLURI:
My roaster(cocoşul meu)+ your pussy(pisicuţa ta) = good times
Adică, făcem o fermă mică dacă aşa.
People I.P. binenţeles privit dintr-un unghi anume şi înţelegând abstractitatea şi incertitudinea de care da dovadă nu poţi să crezi nimic. El de fapt exprimă People IA PULA.
Wunderpilze,e vorba despre o ciupercă. Mai exact ciuperca minune. Săgeata arată locaţia ciupercii
I had my hair cut today, simplu şi la obiect. Nu e nici o aluzie legată de părul lui. Nooooo.
The key is here. Fetelor credeţi-mă cheia chiar e la el. Pe cuvântul meu. Însă aveţi grijă cu ce lacăt veniţi, ca cheia e mică şi nu se potriveşte la toate lacătanele voastre mari.
I am virgin. Probabil cea mai mare dumă şi tâmpenie pe care am auzit-o. Nuuuu, e adevărat aşa e. E virgin chiar. Nu glumesc acuma. Pe bune. Crede-mă. Chestia e că a uitat să scrie dedesub ( Ăsta e un tricou vechi ).

Spre final, vreau sa va spun că într-un fel m-am descoperit. Am aflat ce sunt defapt.



Ar fi mai multe de spus, dar ....
Cum vi s-a părut? Ceva de comentat poate?

Acum aşteptăm 8 martie. Să vedem ce dăm noi la fete şi cum ar să fie. O să fie super binenţeles pentru că clasa noastră a inventat 1 si 8 martie.

Comentarii

Anonim a spus…
Nebunii ;))
>:D<
:X
da'dea'.. se stie.
12G face mereu senzatzie :P
:* bai
Anonim a spus…
12 g plm ce draq
suntem o forta a naturii :)) un uragan ce`a mai tare clasa din romania sa traiasca :>
Anonim a spus…
am privit clasa asta din exterior si e de inteles ca sunt o clasa de nebuni si in acelashi timp distractivi....
tortul e the best!!!....iar tricoaiele is pe masura...:D:D:D
bravo fetelor!!;)
Anonim a spus…
SA VAD CE LE PREGATITI VOI FETELOR PENTRU ZIUA DE IERI. :P

MULTA BAFTA !