O companie din California
isi doreste sa revolutioneze experienta unui simplu dus, astfel ca oamenii din
echipa companiei Nebia si-au propus sa reduca consumul de apa cu pana la 70%,
inventand o noua tehnologie. Pana in prezent, proiectul inovator a reusit sa
stranga mai putin de doua milioane de dolari, iar acest lucru inseamna ca Nebia
ar putea dezvolta proiectul intr-atat de departe incat acesta ar putea ajunge
in stadiul de vanzare.
Fonduri compania Nebia
Cu toate ca initial
compania Nebia si-a propus sa stranga numai 100.000 de dolari odata ce au pus
pe picioare compania la inceputul lunii august, se pare ca ideea proiectului
din spatele start-up-ului a atras atentia asupra unei tehnologii care ar putea
sa revolutioneze in cel mai uimitor mod industria din acest domeniu. Astfel,
echipa de specialisti si ingineri tehnici de la Nebia se afla in locul in care
ar putea dezvolta tehnologia dupa care cei mai mari producatori de obiecte
sanitare isi doresc "sa puna mana", dupa o buna perioada de timp.
Astfel, principiul de
functionare al noi tehnologii este destul de simplu, folosind o tehnologie care
apare si in cadrul sistemelor aerospatiale sau cele utilizate in domeniul
medicinei. Potrivit declaratiilor celor de la Nebia, aceasta tehnologie, care
sta la baza noului dus inovator, ofera o acoperire de 10 ori mai mare a
suprafetei catre care para dusului este indreptata, comparativ cu un dus
traditional.
Carlos Gomez Andonaegui,
fondatorul acestui proiect, a luat decizia de a economisi risipa de apa la care
participa majoritatea populatiei lumii zilnic, incercand sa gaseasca o metoda
care sa reduca consumul de apa in cabinele de dus. Gabriel Parisi-Amon,
co-fondator si director tehnic in cadrul companiei Nebia a declarat ca "Pentru
a inova experienta sub dus a trebuit sa ne orientam in afara industriei si sa
abordam ingineri care ar putea schimba complet tot ceea ce se stia pana in
prezent. In ultimii 50 de ani s-au produs modificari mai ales in industria
aerospatiala si cea a dispozitivelor medicale, lucru care pentru utilizatorul
casnic, obisnuit, nu a adus nicio schimbare."
Comentarii